Motivul pentru care controlul buruienilor in postemergenta este uneori esential
Erbicidarea porumbului este o lucrare esențială în tehnologia acestei culturi. Erbicidarea corectă, făcută la momentul optim, poate sa facă diferența dintre o cultură sufocată de buruieni și una capabilă să valorifice potențialul hibridului.
În fazele de preemergenţă și postemergenţă timpurie sunt vizate buruienile anuale si buruienile perene răsărite din seminţe, atat monocotiledonate cat si dicotiledonate. În postemergenţă, însă, putem elimina și buruienile perene, care au dezvoltat din anii trecuti sau chiar din acest an, organe vegetative subterane (rizomi, rădăcini drajonate), precum și pe cele anuale și perene din semințe, care au depășit un anumit stadiu de vegetaţie.
În solele unde gradul de îmburuienare este redus, unde nu avem probleme cu buruienile perene, o singură erbicidare în preemergenţă sau postemergenţă timpurie (1-3 frunze ale porumbului), poate să fie suficientă. Asta mai ales dacă condițiile pedoclimatice permit o activare foarte bună a substanțelor active cu efect rezidual la nivelul solului. În aceste condiții, vă recomand ca în perioada de 6-8 frunze să reveniți cu o prașilă mecanică, pentru stimularea creșterii vegetative a porumbului și, bineînțeles, cu aplicarea îngrășămintelor pe bază de azot. În funcție de buget, în această perioadă recomand și aplicarea unui îngrășământ foliar pe bază de aminoacizi și substanțe cu rol biostimulator. Toate acestea pentru că în perioada 6-8 frunze are loc formarea primordiilor știuletelui (număr de rânduri, număr de boabe), iar condițiile favorabile din această etapă se vor reflecta direct în producție.
În articolul de mai jos, pe care vă recomand să-l parcurgeţi, veţi găsi explicaţii cu privire la erbicidarea preemergentă și în postemergenţă timpurie ( 1-3 frunze).
Erbicidarea porumbului în preemergenţă sau postemergenţă timpurie – avantaje si riscuri
Totuși, sunt ani în care, din cauza lipsei de apă, erbicidele cu acțiune reziduală nu se activează corespunzător. Chiar daca ulterior, survin precipitatii, buruienile pot sa depaseasca un anumit stadiu de vegetatie, iar efectul rezidual al erbicidelor, nu mai este suficient pentru un control eficient.
Sunt si primăveri in care, ploile sunt atat de frecvente incat, aplicarea erbicidelor în preemergenţă sau postemergenţă timpurie, nu se poate realiza. O altă situație este aceea în care sola semănată cu porumb are o încărcătură ridicată de organe vegetative (rizomi, rădăcini drajonate), aparţinând unor buruieni periculoase precum Sorghum halepense sau Cirsium arvense. În toate aceste cazuri, erbicidarea postemergentă (4-8 frunze) devine esenţială.
Buruienile perene – infestări persistente, soluții țintite
Infestarea cu buruieni perene, precum pirul (Agropyron repens), costreiul (Sorghum halepense) sau pălămida (Cirsium arvense), este problematică în foarte multe zone. În vestul României, de exemplu, costreiul a dezvoltat deja rezistență la erbicidele clasice pe bază de nicosulfuron. Acest caz este un semnal de alarmă privind pericolul real al apariției rezistenței la erbicide în rândul buruienilor, mai ales când aceleași substanțe sunt utilizate ani la rând, fără alternanță.
Buruienile perene se înmulțesc vegetativ, ceea ce le conferă o capacitate de regenerare remarcabilă. Un exemplu foarte relevant este pălămida (Cirsium arvense): o simplă rădăcină tăiată în mai multe segmente poate genera plante noi din fiecare fragment. Acesta este și motivul pentru care pălămida apare frecvent sub formă de vetre, grupări dense de plante care se extind an de an, dacă nu sunt combătute eficient.
Este important de reținut că unele erbicide acționează doar asupra părții aeriene, lăsând rizomii neatinși. Aparent, planta este afectată, dar în realitate, doar slăbită temporar, fără un efect durabil. În astfel de situații, intervenția specialistului este esențială pentru a stabili o strategie de combatere eficientă, adaptată tipului de buruiană și gradului de infestare.
Buruienile anuale – când pierdem momentul, pierdem controlul
În cazul buruienilor anuale, momentul aplicării erbicidului este esențial. Dacă acestea reușesc să depășească un anumit stadiu de dezvoltare, devin mult mai greu – uneori chiar imposibil – de controlat de multe din erbicidele omologate pentru controlul buruienilor in preemergenta sau postemergenta timpurie.
Erbicidarea în postemergență devine, în astfel de cazuri, o măsură salvatoare. În această fază, întreg spectrul de buruieni este de regulă răsărit – atât cele anuale, cât și cele perene. Mai mult decât atât, inclusiv buruienile termofile, care răsar mai târziu (Amaranthus retroflexus, Chenopodium album), pot fi deja prezente în cultură.
Dacă momentul este bine ales, o singură erbicidare postemergentă poate controla întregul spectru de buruieni: monocotiledonate și dicotiledonate, anuale și perene. Însă succesul acestei intervenții depinde în mare măsură de stadiul de dezvoltare al buruienilor, dar și de fenofaza porumbului și selectivitatea erbicidului ales.

Porumbul in fenofaza 4–8 frunze: perioadă esențială pentru formarea producției
Controlul buruienilor în preemergență sau postemergență timpurie este o etapă tehnologică distinctă față de intervențiile realizate atunci când porumbul a depășit pragul de 4–6 frunze. Odată cu apariția fiecărei frunze adevărate, procesele fiziologice din plantă capătă o altă intensitate.
În jurul fenofazei de 4–6 frunze – în funcție de timpurietatea hibridului – încep să se dezvolte rădăcinile coronare. Acestea sunt cele care vor asigura ancorarea fermă în sol, dar mai ales absorbția eficientă a apei și a nutrienților în fazele următoare. Un sistem radicular bine format în această perioadă este cheia pentru o nutriție echilibrată și o rezistență sporită la stresul abiotic, în special la secetă.
Mai departe, odată cu intrarea în fenofaza de 6 frunze, planta trece în etapa de formare a elementelor de producție. În mod normal, în această fază are loc procesul de diferențiere a rândurilor de boabe pe știulete, guvernat de activitatea meristemului apical și de resursele disponibile – apă, nutrienți și energie metabolică.
O cultură bine îngrijită în această etapă își exprimă potențialul maxim. Pe de altă parte, orice factor de stres (secetă, carențe de nutriție, erbicidare greșită etc.) poate reduce drastic numărul de rânduri sau chiar opri formarea normală a ovulelor. Pierderile pot fi vizibile abia la maturitate, dar își au originea în această fereastră critică.

Fitotoxicitatea – un risc real în perioada de formare a producției
Aplicarea erbicidelor în postemergență este o etapă critică. În această perioadă, porumbul intră într-o fază sensibilă, în care începe formarea sistemului radicular coronar și se declanșează procesele fiziologice care vor stabili producția finală: diferențierea rândurilor de boabe și formarea ovulelor. Orice intervenție greșită – fie legată de doză, moment, condiții meteo sau alegerea produsului – poate afecta planta, uneori iremediabil.
Printre cele mai comune cauze pentru care fitotoxicitatea isi face prezenta putem sa amintim:
-
-
aplicarea erbicidului în afara fenofazei (numarului de frunze ale porumbului) recomandate,
-
temperaturi extreme înainte sau după tratament – mai mici de 12°C sau mai mari de 25°C, condiții care afectează atât metabolismul plantei, cât și absorbția și translocarea substanței active;
-
stres hidric sau nutrițional deja prezent în cultură;
-
sensibilitatea specifică a hibridului folosit;
-
combinarea mai multor substanțe în aceeași aplicare (erbicide + îngrășăminte foliare + biostimulatori), care poate genera un stres cumulat;
-
amestecuri între erbicide din grupe diferite, ce pot provoca reacții fiziologice neașteptate, mai ales în lipsa unor teste de compatibilitate.
-
În plus, este important de înțeles că numărul de frunze nu reflectă întotdeauna stadiul fiziologic real. Un hibrid timpuriu poate fi mult mai avansat în formarea știuleților la 6 frunze față de un hibrid tardiv. Tocmai de aceea, momentul erbicidării trebuie corelat și cu ritmul de dezvoltare intern al plantei, nu doar cu fenofaza vizibilă.

Erbicide hormonale (auxinice) – efect rapid, dar și risc major
Auxinele sunt hormoni de creștere care se regăsesc în concentrații mari în meristemele active ale plantelor. Erbicidele hormonale (cunoscute ca erbicide auxinice) dereglează exact aceste zone de creștere prin stimularea exagerată a diviziunii celulare – un proces care duce la deformări și, în final, la moartea buruienilor.
Substanțe active frecvent utilizate:
-
2,4-D
-
dicamba
-
fluroxipir
Simptome de fitotoxicitate la porumb:
-
plantele își pierd turgescența, ca și cum s-ar fi ofilit (foto 4)
-
frunzele noi apar sub formă de pâlnie;
-
rădăcinile coronare se opresc din dezvoltare, devin groase și deformate („degete butucănoase”) (foto 3);
-
tulpina devine casantă în zona coletului – plantele se pot rupe ușor după ploi sau vânt (foto 2);
-
în lipsa rădăcinilor coronare, planta devine sensibilă la cădere;
-
toleranța la secetă este redusă;
-
plantele intră forțat în maturitate fiziologică, mai ales dacă apare stres termic ulterior.
Un fenomen mai puțin cunoscut, dar periculos, apare în zona coletului. În urma erbicidării cu auxinice, o scurtă perioadă de timp, celulele din această zonă nu se mai înmulțesc prin diviziune, ci doar își măresc volumul prin acumulare de apă și substanțe. Acest proces, cunoscut din punct de vedere fiziologic ca extensia celulară necontrolată, duce la formarea unui țesut slab mecanic, cu pereți celulari subțiri și puțin lignificați. În special atunci când solul este bine aprovizionat cu apă, turgescența ridicată face ca plantele să devină casante, iar tulpina poate „plesni” la simpla atingere.
Acum câțiva ani, am văzut câteva parcele de porumb erbicidate defectuos cu un produs pe bază de 2,4-D. La mai puțin de 48 de ore după tratament, a venit o furtună puternică. Rezultatul? Peste 90% dintre plante s-au rupt din zona coletului, pur și simplu s-au prăbușit. A scăpat o singură solă – unde fermierul, în urma unui sfat #Agromentor, a decis să efectueze o simplă prașilă mecanică în locul erbicidării. Pentru el, această decizie a făcut diferența între a avea sau nu porumb în acel an. Bine că și-a dat seama la timp și a cerut ajutorul. Păcat doar că nu a cerut sfatul înainte de aplicare.
Erbicide sulfonilureice – eficiență mare, dar atenție la fitotoxicitate
Erbicidele din grupa sulfonilureicelor sunt utilizate pe scară largă pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale și perene, dar și a unor dicotiledonate. Sunt apreciate pentru eficiența lor ridicată la doze mici, dar și pentru selectivitatea relativ bună în cultura porumbului. Substanțele active din această grupă, acționează prin blocarea enzimei acetolactatsintază (ALS), esențială în biosinteza aminoacizilor cu lanț ramificat (valină, leucină, izoleucină).
În lipsa acestor aminoacizi, buruienile își opresc creșterea și mor, procesul manifestându-se treptat prin îngălbenirea și uscarea părții aeriene. Totuși, în anumite condiții, erbicidele sulfonilureice pot produce efecte de fitotoxicitate și asupra porumbului, mai ales când nu se respectă fereastra optimă de aplicare sau când planta se află deja într-o stare de stres fiziologic.

Substanțe active frecvent utilizate:
-
nicosulfuron
-
rimsulfuron
-
prosulfuron
Simptome de fitotoxicitate la porumb:
-
Frunzele nou-apărute nu se mai desfac normal, ci rămân strânse sub formă de pâlnie.
-
Planta stagnează în creștere, frunzele capătă un aspect rigid, cu un luciu anormal și un verde închis.
-
În faze mai avansate, poate apărea simptomul cunoscut drept „sticlă de bere” – știuleți care încep cu un număr normal de rânduri de boabe la bază, dar care se subțiază brusc către vârf.
-
Când erbicidarea are loc în perioada de formare a ovulelor, efectele pot fi ireversibile și afectează direct potențialul de producție.
-
Simptomele pot fi agravate de orice alt tip de stres abiotic (secetă, frig, carențe nutriționale, amplitudine termică ridicată).
Erbicidarea porumbului în postemergenţă: – condiţii pentru evitarea fitotoxicităţii:
Pentru a evita problemele de fitotoxicitate la porumb, trebuie să fim atenți la mai multe aspecte – unele țin de produs, altele de momentul aplicării, dar și de starea în care se află cultura în ziua tratamentului.
În primul rând, trebuie respectată doza recomandată de producător. Nu este loc de improvizații. Producătorul specifică foarte clar fenofaza în care erbicidul trebuie aplicat, adică numărul de frunze la care cultura tolerează produsul. Atenția nu trebuie să fie îndreptată doar spre porumb, ci și spre buruienile care urmează a fi combătute – pentru că și ele trebuie să se afle într-un anumit stadiu, pentru ca tratamentul să fie eficient.
Fitotoxicitatea apare adesea atunci când erbicidul este aplicat într-un moment în care porumbul trece deja printr-un stres. Printre cele mai frecvente cauze care pot duce la aparitia de stres putem sa amintim:
-
secetă,
-
teren prea umed (inundat),
-
temperaturi ridicate (>25°C),
-
temperaturi prea scăzute (<12°C),
-
dereglări de nutriție;
Toate acestea pot sensibiliza planta, iar erbicidul, în loc să fie metabolizat ușor, ajunge să creeze dezechilibre serioase. Sunt cazuri în care erbicidele sunt aplicate în condiții aparent foarte bune, dar în zilele următoare apare o perioadă cu temperaturi peste 25°C. Chiar și acest lucru poate duce la apariția de simptome de fitotoxicitate.
Trebuie înțeles și faptul că fiecare hibrid de porumb are o toleranță diferită la erbicide. Un hibrid timpuriu aflat în fenofaza de 6 frunze se poate afla, de fapt, într-un stadiu fiziologic complet diferit față de un hibrid tardiv, aflat tot în 6 frunze. De aceea, nu trebuie să ne bazăm doar pe numărul de frunze, ci să înțelegem și momentul real de dezvoltare al plantei. Aici diferența dintre un tratament corect și unul păgubos poate fi foarte mică – dar importantă.
Erbicide care conţin „safener”
Sunt erbicide care, pe lângă substanța sau substanțele active cu rol în combaterea buruienilor, conțin și o substanță cu rol de „safener”. Rolul acestuia este de a ajuta porumbul să metabolizeze mai ușor substanța activă, adică să o transforme într-o formă care nu mai creează stres fiziologic. Cu alte cuvinte, safenerul scade riscul de fitotoxicitate, mai ales în condiții în care planta nu se află în formă maximă.
Erbicidele postemergente ajung inevitabil și în interiorul porumbului. Selectivitatea față de cultura de porumb se bazează pe capacitatea plantei de a metaboliza rapid erbicidul. Prin acest proces de metabolizare, substanța activă este descompusă în forme care nu mai prezintă pericol pentru plantă. Un safener grăbește acest proces, ajutând planta să treacă mai ușor peste stresul de contact.
Erbicidarea porumbului în postemergenţă – soluţii
Pentru o aplicare eficientă, dar și sigură pentru cultura de porumb, alegerea erbicidului trebuie să țină cont de spectrul de buruieni prezent în solă (monocotile, dicotile, anuale, perene), dar și de fenofaza porumbului și condițiile meteo. Mai jos am structurat erbicidele omologate în trei categorii, în funcție de ce combat: buruieni cu frunză îngustă, frunză lată sau spectru mixt.
Sper ca aceste tabele, să vă ajute la luarea celei mai bune decizii pentru sola dumneavoastră de porumb. Citiţi cu atenţie și respectaţi întru totul recomandările producătorului!
Erbicide omologate pentru controlul buruienilor monocotiledonate (frunză îngustă)
Tabel 1
| Produs comercial | Substanţă activă | Spectru de combatere | Mod de utilizare |
| Mistral 4SC | 40 g/l nicosulfuron | Monocotile: anuale și perene | 2 – 8 frunze |
| Samson Extra 6 OD | 60g/l nicosulfuron | Monocotile: anuale și perene | 2-8 frunze |
| TALISMAN®OD | 40 g/l nicosulfuron | Monocotile: anuale și perene | 2-8 frunze |
| Nico 40 SC | 40 g/l nicosulfuron | Monocotile: anuale și perene | 4-6 frunze |
| Henik Extra 040 OD | 40 g/l nicosulfuron | Monocotile: anuale și perene | 2-7 frunze |
| Sajon 4 OD | 40 g/l nicosulfuron | Monocotile: anuale și perene | 2-8 frunze |
| Nicogan 40 OD | 40 g/l nicosulfuron | Monocotile: anuale și perene | 2-8 frunze |
| INNOVATE® 240 SC | 240 g/l nicosulfuron | Monocotile: anuale și perene | 4 – 8 frunze |
- *Respectaţi cu stricteţe toate recomandările producătorului !
Erbicide omologate pentru controlul buruienilor dicotiledonate (frunză lată)
Tabel 2
| Produs comercial | Substanţă activă | Spectru de combatere | Interval recomandat de utilizare* | Observatii |
| CUTER® 100 SC | 100 g/l mesotrione | Dicotile anuale | 2 – 8 frunze | – mesotrione are actiune si asupra unor monocotile anuale;
– mesotrione are efect rezidual la nivelul solului. |
| STARSHIP® 100 SC | 100 g/l mesotrione | Dicotile anuale | 2 – 8 frunze | |
| RUMEZO 200 SE | 200 g/l mesotrione | Dicotile anuale | 2 – 8 frunze | |
| Diode 100 SC | 100 g/l mesotrione | Dicotile anuale | 2 – 8 frunze | |
| Barracuda | 100 g/l mesotrione | Dicotile anuale | 2 – 8 frunze | |
| Callisto® | 480 g/l mesotrione | Dicotile anuale | 2 – 8 frunze | |
| Cerlit™ SUPER | 333 g/l fluroxipir | Dicotile anuale | 2 – 6 frunze | |
| Minstrel | 200 g/l fluroxipir | Dicotile – anuale | 3 – 6 frunze | |
| Tomigan 200 SC | 200 g/l fluroxipir | Dicotile – anuale | 2 – 4 frunze | |
| Galaper 200 EC | 200 g/l fluroxipir | Dicotile – anuale | 2 – 4 frunze | |
| Arbiter | 200 g/l fluroxipir | Dicotile – anuale | 3 – 6 frunze | |
| Mural® | 480 g/l dicamba | Dicotile – anuale | 2 – 5 frunze | |
| Kalimba | 480 g/l dicamba | Dicotile – anuale | 2 – 6 frunze | |
| Dicash 480 SL | 480 g/l dicamba | Dicotile – anuale | 3 – 5 frunze | |
| Rassel 100 SC | 100 g/l florasulam | Dicotile – anuale | 1 – 7 frunze | |
| Dicopur Top 464 SL® | 344 g/l 2.4D + 120 g/l dicamba | Dicotile – anuale | 4 – 6 frunze | |
| Dicopur D® | 600 g/l acid 2.4 D din SDMA | Dicotile – anuale | 4 – 6 frunze | |
| Gentis 450 EC | 360 g/l 2.4D + 90 g/l fluroxipir | Dicotile – anuale | 3 – 5 frunze | |
| Casper® | 5% prosulfuron + 50% dicamba | Dicotile – anuale | 2 – 8 frunze | |
| Mustang™
|
6.25 g/l florasulam + 300 g/l acid 2,4-D EHE | Dicotile – anuale și perene |
4 – 6 frunze |
|
| Vitong | 6.25 g/l florasulam + 300 g/l acid 2,4-D EHE | Dicotile – anuale și perene |
4 – 6 frunze |
|
| Lontrel™ 600 | 300 g/l clopiralid | Dicotile – anuale | 3 – 9 frunze | |
| Cliophar 600 SL | 600 g/l clopiralid | Dicotile – anuale | 3 – 8 frunze | |
| Clap 300 SL | 300 g/l clopiralid | Dicotile – anuale | 3 – 8 frunze |
- Respectaţi cu stricteţe toate recomandările producătorului !
Erbicide omologate pentru controlul buruienilor dicotiledonate și monocotiledonate (frunză îngustă și frunză lată)
Tabel 3
| Produs comercial | Substanţă activă | Spectru de combatere | Interval recomandat de utilizare* |
| Arigo®
|
120 g/kg nicosulfuron + 30 g/kg rimsulfuron + 360 g/kg mezotrione | Monocotile –anuale și perene
Dicotile – anuale și perene |
2 – 8 frunze
|
| Mezonir 340 WG | 80 g/kg nicosulfuron + 20 g/kg rimsulfuron + 240 g/kg mezotrione | Monocotile –anuale și perene
Dicotile – anuale și perene |
2 – 8 frunze
|
| Laudis® OD 66
(click detalii) |
44 g/ l tembotrione + 22 g/l isoxadifen-etil (safener) | Monocotile –anuale
Dicotile – anuale |
2 – 8 frunze |
| Equip®
(click detalii) |
foramsulfuron 22,5 g/L + isoxadifen-etil (safener) 22,5 g/L |
Monocotile – anuale și perene
Dicotile – anuale |
4 – 6 frunze |
| Tudor 114 OD | 10 g/l florasulam + 80 g/l nicosulfuron + 24 g/l tifensulfuron metil | Monocotile – anuale și perene
Dicotile – anuale |
2 – 4 frunze |
|
DINIRO® |
prosulfuron 40 g/kg + dicamba 400 g/kg + nicosulfuron 100 g/kg | Monocotile –anuale și perene
Dicotile – anuale și perene |
2 – 8 frunze |
| Elumis® | 75 g/l mesotrione + 30 g/l nicosulfuron | Monocotile –anuale și perene
Dicotile – anuale și perene |
2- 8 frunze |
| Click Pro |
326 g/l terbutilazin + 50 g mezotrione |
Monocotile –anuale
Dicotile – anuale și perene |
2 – 8 frunze |
| Pyxides | 150 g/kg mesotrione + 312,5 g/kg dicamba + 100 g/kg nicosulfuron | Monocotile –anuale și perene
Dicotile – anuale și perene |
2 – 9 frunze |
| Principal® Plus | 9.2% nicosulfuron + 55% dicamba + 2.3% rimsulfuron | Monocotile –anuale și perene
Dicotile – anuale și perene |
2 – 6 frunze
|
| Principal®
|
42.9% nicosulfuron + 10.7% rimsulfuron | Monocotile –anuale și perene
Dicotile – unele anuale |
4 – 8 frunze |
| Titus® 25 DF
|
25% rimsulfuron metil | Monocotile –anuale și perene
Dicotile – anuale |
4 – 6 frunze |
| Calaris Pro | 50 g/l mesotrione +
326 g/l terbutilazin
|
Dicotile – unele anuale
Monocotile proaspata rasarite (neinfratite) |
Preemergent – 8 frunze |
| Mistral® Plus | 50 g/l nicosulfuron +
220 g/l dicamba
|
Monocotile –anuale și perene
Dicotile – anuale și perene |
2 – 6 frunze |
| Spandis® | 40 g/ Kg prosulfuron + 400 g/Kg dicamba + 100 g/Kg nicosulfuron | Monocotile –anuale și perene
Dicotile – anuale și perene |
2 – 8 frunze |
- Respectaţi cu stricteţe toate recomandările producătorului !
Sper ca informatiile oferite, sa va fie de folos, iar alegerea dumneavoastra sa se reflecte intr-o productie cat mai profitabila. Pentru intrebarile dumneavoastra, va astept cu un comentariu sau cu un mail la adresa agromentor.ro@gmail.com
Productii profitabile !





Pingback: Erbicidarea porumbului – temelia unei culturi de 10 - AgroMentor