Făinarea mărului este o problemă, care în ultima perioadă a început să producă tot mai multe pagube în livezi. Cu toate că această boală nu este deosebit de periculoasă, totuși poate provoca totuși pagube importante. Pagube semnificative pot sa apară în livezile, care conțin soiuri sensibile la făinare (Jonatan, Idaret, Granny Smith spre exemplu). Având în vedere ciclul biologic al patogenului, cele mai mari probleme cu făinarea mărului, apar în prima parte de vegetație. Patogenul poate să producă infecții la nivelul: mugurilor, frunzelor și lăstarilor tineri, florilor și fructelor.
Patogenul responsabil
Făinarea mărului este o boală cauzată de Podosphaera leucotricha, o ciupercă care face parte din binecunoscuta clasa Ascomyceta, familia Erysiphaceae. Din această familie, mai cunoscut este patogenul Erysiphe graminis, care provoacă făinarea la cerealele păioase.
Patogenul este ectoparazit (ciupercă parazit, care se dezvoltă pe exteriorul suprafeţelor infectate), trăind epifitic sub formă de covorașe de hife, pe suprafaţa afectată de patogen. Se hrănește însă prin intermediul haustorilor, cu ajutorul cărora ajunge în interiorul organului vegetal infectat. O etapă caracteristică speciilor care provoacă făinare este cea conidiană (pulverulentă), care se manifestă prin apariţia unei pulberi albicioase în zona afectată.
Specii afectate
Pe lângă mar, care este gazda principală, genul Podosphaera mai poate provoca infecţii și la păr, gutui, piersic și prun.
Făinarea mărului (Podosphaera leucotricha) – simptome
Simptome la nivelul mugurilor
Aceste simptome sunt foarte ușor de confundat cu alte probleme de natură patologică sau chiar fiziologică. Asta mai ales dacă boala se manifestă foarte vremelnic, imediat ce mugurii au plecat în vegetaţie.
Ciuperca iernează pe mugurii terminali, de creștere, dar și pe cei florali. Mugurii infectaţi de regulă sunt cei care pleacă lent în vegetaţie. Putem observa destul de des situaţii in care pe anumite ramuri, mugurii refuză să plece în vegetaţie sau sunt foarte lenţi în dezvoltarea lor.
De fapt, plecarea lentă în vegetaţie al mugurilor infectaţi cu făinare este pozitivă pentru patogen. Mugurii infectaţi, care vor pleca mai târziu, vor asigura o sursă puternică de infecţie primară (conidii), exact în momentul când mugurii sănătoși plecaţi mai devreme au format ţesuturi noi, imature, susceptibile la infecţia cu făinare.
În cazul în care cantitatea de inocul din muguri este mare, iar condiţiile din primăvară foarte prielnice făinarii, patogenul poate produce moartea mugurelui, încă înainte de dezmugurit. În condiţii de iarnă, atunci când temperatura scade sub pragul de îngheţ, mugurii infectaţi cu făinare sunt cei care cedează primii.
Fotografiile de mai jos sunt efectuate in aceasi data si surprinde foarte fidel modul de manifestare al fainarii in perioada anterioara fenofazei „urechiuse de soarece”, deci foarte devreme. Pozele sunt efectuate in acelasi mar.
Simptome la nivelul florilor
Făinarea mărului poate produce infecţii și la nivelul florilor. Fenomenul se poate manifesta foarte puternic în cazul soiurilor sensibile la făinare. Florile nu se dezvoltă normal, petalele tind să crească deformat, alungit. Nedezvoltându-se corect, petalele nu vor mai avea culoarea și fragilitatea specifică. Din contră, vor fi decolorate și vor avea un aspect cărnos, rigid. Din cauza acestor simptome, se va manifesta bine cunoscutul simptom „flori de ceară”. Întreaga inflorescență se va acoperii cu o pulbere albă, specifică acestei boli.
Simptome la nivelul frunzelor și lăstarilor tineri
Simptomele care apar pe frunze și tinerii lăstari sunt printre cele mai întâlnite și ușor de recunoscut. Făinarea mărului se manifestă pe noile creșteri, care apar de regulă din mugurii vegetativi din vârful ramurilor. Acești muguri sunt sursă principală de inocul.
Primăvara, în perioada de dezmugurire și creștere vegetativă, ciuperca începe să colonizeze țesutul verde. Foliajul și noii lăstari apăruți, pot fi distruși înainte ca aceștia, să ajungă la dimensiunea lor naturală. Fenomenul este ușor de recunoscut. Vom putea observa ramuri, care conțin mici frunzulițe lipsite de viabilitate, acoperite cu o pulbere albă specifică. Aceste simptome sunt de obicei datorate infecției primare cu făinarea mărului.
Cel mai adesea însă, observăm boala apărută ca urmare a infecțiilor secundare de la nivelul lăstarilor nou formați. Frunzele bolnave devin înguste, șifonate, pipernicite și fragile. Boala se manifestă dinspre vârful ramurilor, spre bază. Rigiditatea si poziția lăstarilor afectați de boala, plus culoarea albicioasă, dau zonei bolnave un aspect de „drapel”. Pe măsură ce timpul trece, zona afectată se brunifică, iar rigiditatea se accentuează.
Simptome la nivelul fructelor
La nivelul fructului, mai ales ca de regula infecția cu făinare are loc in primele stadii de creștere a merelor, poate sa apară fenomenul de rugozitate a fructelor. Despre acest fenomen, va recomand materialul de mai jos”
Rugozitatea fructelor (ruginirea fructelor) – descriere, cauze, soluții
Podosphaera leucotricha – ciclul de dezvoltare
Făinarea mărului – Infecţia primară
Patogenul, sub formă de miceliu de rezistenţă, iernează în stare latentă sub solzișorii mugurilor vegetativi și de rod. Primăvara, la ieșirea din repausul vegetativ, ciuperca își reia activitatea, producând infecţia primară al mugurilor. Din respectivii muguri infectaţi vor rezulta frunze, lăstari și inflorescenţe infectate cu făinare.
Făinarea mărului – Infecţia secundară
Încă din perioada în care miceliul de rezistenţă se multiplică în interiorul mugurilor, ciuperca este capabilă, să emită noi conidii (fructificaţii asexuate). Conidii se vor dezvolta pe întreaga zonă cuprinsă de infecţia primară. Inoculul proapăt format, cu ajutorul curenţilor de aer, va ajunge pe lastari, frunze sau fructe sănătoase, unde va produce infecţii secundare cu făinare. Frunzele tinere, neajunse la dimensiunea lor naturală sunt cele mai susceptibile la infecţia cu făinare. Odată cu maturarea frunzelor și al lăstarilor, rezistenta lor în faţa făinării este tot mai ridicată.
Într-un sezon putem avea mai multe cicluri de infecţie secundară cu făinare. Lăstarii de măr au o perioadă de creștere destul de lungă. În toată această perioadă, în care ramurile sunt imature, în creștere, susceptibilitatea de infecţia cu făinare este ridicată.
Făinarea mărului (Podosphaera leucotricha) – relaţia cu factorii de mediu și tehnologici
Temperatura
- De regulă mugurii infectați cu făinare nu supraviețuiesc iernilor severe, fiind mai sensibili la temperatura scăzută, comparativ cu mugurii sănătoși. În ultima perioadă observăm cu toții că făinarea a început să fie o problemă tot mai vizibila. Probabil din cauza iernilor blânde, tot mai mulți muguri infectați supraviețuiesc iernii. Aceștia apoi, dau naștere la noi organe vegetative, pe care se vor dezvolta conidiile responsabile de infecțiile primare;
- Patogenul se dezvoltă foarte bine într-un interval termic destul de larg (10°C-25°C). Acest interval de temperatură este caracteristic primăverilor din România;
Umiditatea
- Făinarea este o boală care nu are nevoie de apă liberă pe frunze. Din contră, precipitaţiile pot să se interpună în ciclul evolutiv al patogenului. Precipitaţiile pot suprima producţia de spori al patogenului.
- Umiditatea atmosferică (peste 70%) este foarte prielnică făinării.
- Ploile și temperatura scăzută, sunt factori conturbatori în ciclul biologic al patogenului. În schimb, temperatura ridicată din timpul zilei și roua puternică din perioada nopții sunt condiții foarte prielnice făinării.
Tehnologia aplicată în livadă
- Lipsa tratamentelor fungide, poate duce la situații în care făinarea mărului, să scape de sub control;
- Fertilizarea excesivă, neechilibrata cu azot, poate duce la creșterea luxuriantă a ramurilor, dar și la predispoziția infectări cu patogeni;
- Taierile neconforme, care nu asigură o bună aerisire a coroanei, poate creea un microclimat propice patogenului;
- Plantarea de soiuri sensibile la făinare este o cauză pentru care putem avea probleme cu făinarea. Multe soiuri sensibile la făinare prezintă calităţi comerciale, care le menţin ca favorite în livezile noastre.
Făinarea mărului (Podosphaera leucotricha) – metode de control
În condiții normale, foarte rar se întâmplă ca făinarea, să provoace în mod direct pagube semnificative din punct de vedere economic. Nu același lucru îl putem spune în privința soiurilor sensibile la făinare. În cazul acestora, calitatea producției poate să fie depreciată. În plus, pomii fructiferi afectați puternic de făinare au risc crescut de a fi invadați de alți patogeni, mult mai periculoși.
Metode profilactice (preventive) de control
- O metodă preventivă ar fi să cultivăm doar soiuri de măr rezistente la făinare. Din păcate, multe soiuri sensibile, pe lângă aspectul comercial sunt și foarte gustoase. Nu putem renunța la ele, doar pentru că sunt sensibile la făinare.
- Eliminarea în decursul perioadei de vegetație a tuturor ramurilor afectate de făinare este o alta metoda profilactica. Mai ales în perioada de primăvara, aceste ramuri sunt foarte vizibile. Eliminați imediat aceste ramuri !
Tot acel praf de culoare albicioasă prezent pe zona afectată de făinarea mărului, sunt conidiile (fructificațiile ciupercii). Dacă aceste zone infectate nu sunt îndepărtate, conidiile vor transmite mai departe infecția de-a lungul perioadei de vegetație. Într-un final, vor infecta mugurii, care vor transmite infecția de la un sezon la altul. Prin eliminarea ramurile afectate de făinare, vom rupe practic lanțul de infecție.
Din păcate acest sfat poate fi pus în practică mai mult în livezile mici sau în propriile grădini. În fermele pomicole mari, eliminarea ramurilor afectate de făinare nu este posibilă, din motive lesne de înțeles.
- Fertilizarea echilibrată cu azot este o altă măsură preventivă. Azotul stimulează creșterile vegetative, iar în cantități ridicate, poate menține ramurile verzi, imature, până târziu în toamnă. Cu cât este mai lungă perioada de creștere al ramurilor, cu atât crește riscul ca mugurii imaturi din vârful acestora, să fie colonizați cu miceliul ciupercii.
Metode chimice de control
Sulful este inamicul istoric al făinării, nu doar în fermele viticole ci și în pomicultură. Aplicarea polisulfurii de calciu în perioada de repaus vegetativ sau imediat după ieșirea din repaus (cu respectarea concentrației recomandate fiecărei fenofaze în parte) este una din cele mai eficace metode de control chimic preventiv al acestui patogen.
Atenţie doar că exact în această perioadă este aplicat și uleiul horticol. Între uleiul horticol și polisulfura de calciu, trebuie să treacă un minim de 30 de zile, pentru a evita apariția de fitotoxicitate !
În cazul în care polisulfura de calciu este prohibită, din cauza prețului, atunci pot fi folosite cu succes și fungicidele pe bază de sulf. Aplicarea acestora, recomandarea ar fi sa o efectuați prefloral (înainte de înflorit). Nu stropiți cu sulf pomii fructiferi înfloriți !
Sulful este doar unul din multitudinea de produse care pot fi utilizate cu succes împotriva făinării. Pentru a controla cu succes făinarea mărului, tratamentele preflorale și cele efectuate imediat după căderea petalele sunt cele mai importante. Dacă oprim infecția primară sau eventualele infecții secundare din această perioadă, cel mai probabil, făinarea nu va mai fi o problemă întregul sezon.
Tratamentele la măr, ca și la alte specii pomicole se fac pe baza unor scheme de tratament. Acestea sunt foarte importante, pentru că un tratament de regulă nu vizează o singură problemă, ci mai multe. Tocmai din acest motiv, la fiecare intrare cu pompa în livadă, trebuie să știm cu exactitate fenofaza în care se găsesc pomii fructiferi și bineînțeles paraziții caracteristici respectivei fenofaze.
În schema de tratament de mai jos, veți găsi o schemă de tratament foarte bine sistematizată. Schema de tratament conține majoritatea produselor de protecția plantelor omologate pentru specia măr. Veți găsi inclusiv fungicide omologate pentru controlul făinării, atât pentru livezile pomicole convenționale, cât si pentru cele din sistem ecologic.
