Monilioza este una dintre cele mai distructive boli ale sâmburoaselor si semintoaselor. Boala mai este cunoscută și ca putregaiul brun, iar popular sub denumirea de „mumificarea fructelor”.
Patogenul atacă florile, ramurile și fructele fiind printre puținii patogeni cu un impact atât de general asupra pomilor fructiferi. Pentru ca tabloul să fie întregit, patogenul nu își încetează activitatea odată cu recoltarea fructelor. În cazul în care condițiile din depozit permit, patogenul își poate continua ciclul biologic. Monilinia spp este unul din patogenii responsabili pentru apariția de fructe ”stricate” în lădițele din depozit.
Monilioza – patogenul responsabil
Pe plan mondial sunt identificate un număr ridicat de specii din genul Monilinia. Cel puţin la noi în ţară, trei sunt cu adevărat relevante: Monilinia laxa, Monilinia fructigena și mai nou, Monilinia fructicola.
În Europa și implicit în România, până de curând au predominat infecţile cu Monilinia laxa și Monilinia fructigena. În America de Nord și Australia a predominat Monilinia fructicola. Ca în majoritatea cazurilor, odată cu fructele de import, Monilinia fructicola a pătruns și în Europa, chiar dacă era specie de carantină. Prin urmare Monilinia fructicola a fost trecută în lista patogenilor de carantină, prezenţi în Europa, dar a cărei mișcare trebuie să fie limitată.
Monilioza este o boală specifică speciilor din familia Rosaceae (familia măceșului și al trandafirului). Poate puţin știu, dar marea majoritatea a plantelor horticole, fac parte din această mare familie. Din familia Rosaceae, fac parte următoarele specii: mărul, părul, prunul, caisul, piersicul, migdalul, moșmonul, cireșul, vișinul, zmeurul, murul, căpșunul, aronia, frăguţele de pădure, etc. Se utilizează foarte mult termenul de „monilioza sâmburoaselor”, pentru că pe aceste specii monilioza acționează foarte agresiv. Patogenul afectează însă nu doar sâmburoasele ci și seminţoasele, precum și alte plante horticole.
În România au început să fie cultivate specii exotice, multe dintre acestea, specifice zonei mediteraniene. Trebuie retinut că Monilinia spp. este un patogen răspândit în toate arealele de cultivare al fructelor de pe glob. Acest patogen este unul dintre puţinii cu un areal atât de mare de râspândire și cu o capacitate interpecifică atât de largă și diversă.
Monilioza – simptome generale
Agentul patogen infectează părțile aeriene ale plantelor gazdă cu o varietate de simptome. Dintre aceste simptome cele mai întâlnite sunt ofilirea florilor și apariţia de ulceraţii, cangrene pe ţesuturile lemnoase. Putrezirea fructelor însă este cel mai întâlnit simptom, pe care-l putem întâlni atât în livadă, cât mai ales în depozit.
Atunci când fructele sunt afectate de monilioză (putregai) există tendința, să se considere că patogenul responsabil este Monilinia fructigena. Dacă florile sau ramurile sunt afectate, mitul prezent în piață este acela că patogenul responsabil este Monilinia laxa. De fapt fiecare dintre aceste specii sunt capabile să afecteaze atât ramurile, cât și florile și fructele.
Diferențele dintre simptomele produse de infecția fiecărei specii în parte sunt foarte fine, foarte greu de identificat corect. Nu de puține ori, doar printr-o analiză de laborator (medii de cultură) sau utilizând inclusiv deja celebra metoda PCR (reacția de polimerizare în lanț), patogenul poate fi identificat corect. Din acest motiv, în cazul infecției cu monilioză în foarte multe surse, veți găsi că patogenul răspunzător este Monilinia spp. Practic este menționat doar genul din care face parte patogenului (Monilinia) nu și specia exactă (laxa, fructigena sau fructicola).
Vizual, în funcție de culoarea fructificațiilor și modul în care acestea sunt dispuse, putem să ne facem o idee în privinţa patogenului prezent. Asta dacă atacul are loc la nivelul fructului. În cazul atacului produs pe flori sau ramuri, doar o analiză în laborator poate să confirme cu exactitate, specia exactă de monilioză.
Monilioza – simptome la nivelul ramurilor și florilor
Simptome la nivelul florilor
În perioada de primăvara, sporii de rezistență aflați pe fructele mumificate sau cancerele de pe ramuri sunt preluați de vânt și transportați pe flori. Ajunși pe stigmatul florilor, sporii germinează, producând astfel infecția. Florile infectate la început se brunifică, având aspect de flori trecute printr-un val de temperatură scăzută (îngheț). Uneori, mai ales în perioadele cu umiditate ridicată, în respectiva zonă pot fi observați mici stropi de clei.
Florile infectate nu cad ci rămân prinse pe ramuri. Infecția progresează de la flori în țesuturile ramurilor de rod (pinteni, etc.), iar de acolo dacă permit condițiile, spre ramurile vecine. Ramurile infectate vor fi sursă de infecție pentru producția de fructe. În perioadele cu umiditate ridicată în zonele afectate de monilioza, pot să apară fructificațiile ciupercii.
Simptome la nivelul ramurilor și frunzelor
La nivelul ramurilor, monilioza poate produce infecții în principal prin intermediul florilor. Din acest motiv stropirile efectuate în perioada înfloritului sunt deosebit de importante. De obicei boala nu progresează de pe crenguțele infectate, în lemnul anului precedent. Dacă rămurelele infectate nu sunt îndepărtate, acestea în condiții prielnice pot să producă fructificații, fiind o sursă de infecție pentru fructe.
Infecții la fel de periculoase pot să se producă acolo unde ramurile sunt rănite (tăieri neconforme, grindină, loviri, etc.). Pe asemenea răni patogenul poate să pătrundă în țesut, producând infecții care pot menține rana deschisă. Pe tipul acesta de rană se pot instala patogeni mult mai periculoși (care produc cancere). În cazul sâmburoaselor, indiferent de locul unde a avut loc infecția, apariția cleiului poate fi o constantă.
Frunzele de pe ramurile tinere pot fi infectate de monilioză. Fenomenul este foarte prezent la prun, piersic și cais, mai rar la vișin și cireș. Infecția poate să aibă loc prin intermediul unor leziuni superficiale. Frunzulițele încă neajunse la dimensiunea lor normală sunt cele care de obicei sunt atacate de monilioză. Primăvara acest tip de infecție, duce la apariția fenomenului de ramură cu vârful ofilit.
Monilioza – simptome la nivelul fructelor
Infecția la nivelul fructului este cea mai distructivă din ciclul de viață al patogenului. Simptomele pot să se manifeste atât în livadă, dar și după recoltare, dacă rezerva de fructificații de pe fructe este ridicată, iar condițiile din depozit permit înmulțirea patogenului. În depozit, fructele pot fi afectate și de alte specii de ciuperci, care provoacă putregaiuri. Exista astfel riscul de a face confuzii în privința patogenului responsabil.
Infecția fructelor cu monilioza poate avea loc în toate stadiile de creștere ale fructului. Gradul de atac și pagubele produse, cresc însă odată cu intrarea fructelor în stadiul de pârgă. Rănile provocate de anumiți factori (grindină, înțepături insecte, rănirea mecanică, fructe cu coaja spartă sau sensibilizată de presiunea osmotică ridicată din cauza ploilor abundente, etc.) sunt factori agravanți. Aceștia pot amplifica problemele privind monilioza, mai ales în cazul fructelor aflate în pârgă.
La cireș se întâmplă adesea acest fenomen, când în perioada coacerii fructelor intervin ploi abundente. Fructele din cauza umidității ridicate crapă, iar pe rănile apărute se instalează rapid putregaiuri. Sucul celular dulce, care se scurge pe fructele sănătoase, va reprezenta mediul nutritiv perfect pentru dezvoltarea ciupercilor. Boala se va extinde, având capacitatea de a deprecia un procent semnificativ din producție.
Monilioza – Putregaiul brun al fructelor
Pe fruct apar pete brune de formă circulară, care pot crește în dimensiune având capacitatea de a cuprinde întreg fructul afectat. Fructul putrezește pe interior, însă partea exterioară (coaja fructului) rămâne intactă, fermă. În funcție și de condițiile meteo (umiditate, temperatură), următoarea etapă este aceea de apariție a miceliului ciupercii. Acesta își face apariția pe pulpa fructului, sub forma unor smocuri sau pernițe de culoare galben-albicioase. În cazul în care nu apar condiții prielnice, această etapă, de apariție a miceliului ciupercii, nu se va manifesta, fructele doar putrezind.
Modul în care miceliul ciupercii este dispus pe zona afectată, culoarea, numărul și modul de dispunere al fructificațiilor sunt caracteristici fiecărei specii de monilioză în parte. Toate acestea pot fi însă influențate de condițiile de mediu (lumină, temperatură, umiditate). În laborator, suplimentar poate fi măsurată dimensiunea fructificațiilor și forma lor.
Diferențele dintre speciile de Monilinia spp. sunt foarte fine, din acest motiv doar în laborator, unde toate condițiile sunt controlate, poate fi identificată cu acuratețe specia de Monilinia implicată.
Monilioza – Putregaiul negru al fructelor
Nu întotdeauna se întrunesc toate condiţiile pentru ca miceliul ciupercii să își facă apariţia, iar întreg ciclul de dezvoltare al patogenului să se încheie cu apariţia noilor fructificaţii. Așa cum a fost specificat de mai multe ori în articol, întregul ciclu de viaţă al ciupercii este puternic înfluenţat de factorii de mediu (temperatură, umiditate, lumină). Mai ales în depozite, acolo unde fructele sunt depozitate în lipsa luminii, sunt șanse foarte mari pentru apariţia putregaiului negru. Fenomenul apare pe fructele mature, în condiții de umiditatea ridicată și temperatură scăzută. Este de remarcat la putregaiul negru, simptomul de coajă foarte netedă, lucioasă.
Mumificarea fructelor – din ce motiv apare
Fructele bolnave tind să rămână în pomii fructiferi, din cauză că toxinele secretate de ciupercă nu omoară doar fructul ci și pedunculul (codița fructului). Din acest motiv între codiță și fruct nu se formează stratul de abscizie, iar cele doua rămân lipite una de cealaltă.
Atunci când sunt condiții de umiditate și temperatură prielnică, fructificațiile ciupercii cuprind un număr mare de fructe lipite una de cealaltă. Fructificațiile ciupercii funcționează ca un liant intre fructe, după ce acestea încep sa se deshidrateze. Fructele rămân astfel lipite unul de celălalt sau de ramurile pomului fructifer. Acesta este un al doilea motiv pentru care fructele se mumifica in pomii fructiferi.
Rămase în pomii fructiferi, fructele încep să se deshidrateze. În lipsa apei și sub influența curenților de aer și a luminii, procesele naturale de descompunere nu mai au loc, iar fructele se mumifică.
Monilinia spp. – ciclul de dezvoltare
Monilinia spp. iernează pe crengi infectate și fructe mumificate. Primăvara, agentul patogen produce conidii asexuate pe resturile de plante infectate menționate mai sus. În plus, pe fructele căzute pe pământ se pot dezvolta apotecii, care produc ascospori. Atât sporii asexuați (conidiile) cât și cei sexuali (ascosporii) sunt răspândiți în timpul primăverii prin intermediul vântului și ploilor.
Infecția primară are loc la nivelul florilor și al ramurilor tinere. La nivelul ramurilor tinere, infecția are loc mai ales în condiții de umiditate și temperatură ridicată. Țesutul floral este cel mai susceptibil la infecție în perioada de înflorire deplină. Țesuturile florale și ramurile tinere infectate sunt responsabile pentru producerea infecțiilor secundare, care apar de-a lungul întregului sezon.
Infecțiile timpurii la nivelul fructului pot rămâne inactive până la faza de coacere, când se dezvoltă în simptome vizibile de putregai. În același timp însă, dacă sunt condiții favorabile, monilioza poate afecta și fructele verzi. Producția va fi astfel depreciată mult înainte de intrarea fructelor în pârgă.
O altă situație foarte întâlnită este aceea in care fructele ajunse la maturitatea de recoltare, pot să fie infectate, însă pentru că nu sunt condiții prielnice, infecția să rămână inactivă. După recoltare însă, condițiile din depozit pot să fie favorabile, iar în această situație fructele să înceapă se putrezească în lădițe.
Factorii care favorizează atacul de monilioză
Atacul de monilioză este corelat pozitiv cu temperatura și umiditatea. Patogenul proliferează la temperatură și umiditatea ridicată. Fiecare specie de Monilinia însă are nevoi de temperatură și umiditate diferită. Deși fructificațiile ciupercii încep să se dezvolte la temperaturi mai mici de 10 ° C, infecțiile au însă loc după ce temperatura depășește acest punct termic. Temperatura optimă pentru Monilinia spp. este între 15° C – 25 ° C . Infecția ramurilor și florilor poate avea loc la temperaturi mai scăzute, importantă însă este umiditatea ridicată.
Atunci când umiditatea este ridicată pentru o perioada mai lungă de timp (>24 ore), mai ales dacă si temperatura este ridicată, Monilinia spp poate produce infecții masive. Dacă acest fenomen negativ se suprapune cu intrarea fructelor în pârgă, pierderile de producție pot fi semnificative. Existând riscul ca întreaga producție, să fie depreciată. Foarte des acest fenomen, se manifestă la cireș (vezi poza din titlu!).
Cu toate că fructele pot fi afectate de monilioză pe întreaga lor perioadă de creștere, presiunea de infecție crește odată ce fructele au ajuns la dimensiunea lor normală și se apropie de intrarea în pârgă.
Monilinia spp. – metode de control al patogenului
Sunt situații în care fără nici o stropire, producția de fructe nu a fost pusă în pericol de monilioză. Din păcate asta nu se întâmplă foarte des. In funcție de presiunea de infecție și istoricul pe care-l aveți cu acest patogen, veți putea face alegerea potrivită . Acum veți ști măcar, când trebuie intervenit!
- Îndepărtarea ramurilor și fructelor mumificate în perioada când sunt efectuate tăierile în perioada de repaus vegetativ. Pe fructele mumificate din pomii fructiferi, continua ciclul asexuat al patogenului (formarea conidioforilor cu conidii). Se vor îndepărta însă si fructele mumificate căzute la sol. Acestea chiar daca par inofensive, sunt cele pe care continua ciclul sexuat de dezvoltare al patogenului (apoteci in care se formează asce cu ascospori).
- Efectuarea de tăieri pentru normarea producției și aerisirea coroanei. Curenții de aer și lumina soarelui vor reduce rapid umiditatea din coroană. In plus se va evita ca fructele sănătoase sa fie depreciate de ”anturaj”(vezi foto mai jos!).
- Stropirea cu produse cuprice (doză omologată pentru perioada de vegetație), imediat după recoltarea fructelor, pentru diminuarea rezervei de patogeni;
- Stropirea cu produse cuprice în perioada de repaus vegetativ (1-3% sulfat de cupru). Este esențiala pentru diminuarea rezervei de patogeni, inclusiv al formelor rezistente din livadă;
- La dezmugurit este recomandată o stropire cu o soluție cuprică. Se va reduce din rezerva de patogeni, care a ajuns la nivelul coroanei adusă de curenții de aer (doză omologată pentru perioada de vegetație);
- O stropire esențială în lupta împotriva moniliozei trebuie efectuată în perioada înfloritului (boboc alb, înflorit). O a doua stropire se va efectua după căderea petalelor. Se vor utiliza produse omologate pentru această perioadă (exclus folosirea cupricelor). Patogenul nu este transportat doar de curenții de aer sau precipitații, ci si de polenizatori. Albinele pot vizita pomii fructiferi bolnavi, iar fructificațiile ciupercii sa rămână pe piciorușele lor, de unde vor ajunge pe florile sănătoase.
Precizare
Preventiv, vă recomand ca în timpul sezonului, acolo unde observați fructe bolnave de monilioză, să le îndepărtați pentru ca boala să nu se extindă la fructele sănătoase din jur.
Ultime două stropiri propuse la punctul 6, la care adăugăm și stropirea cu un produs cupric din perioada de dezmugurit (punctul 5), au rolul de a salva livada de infecțiile primare de monilioza.
Dacă aceste stropiri sunt corect efectuate, în condiții climatice normale, monilioza nu ar trebui sa mai fie o problemă în livada dumneavoastră. Asta cel puțin până în perioada în care fructele se apropie de intrarea în pârgă. Cu toate acestea, în perioada de până la intrarea fructelor în pârgă, sunt recomandate stropiri cu fungicid, atunci când condițiile climatice impun acest lucru (ploi abundente care mențin umiditatea ridicată mai mult de 24 ore la nivelul fructelor).
- Pentru protejarea fructelor de putregaiul brun, două stropiri cu fungicid sunt esențiale. O stropire se va efectua în perioada în care fructele au ajuns la dimensiunea lor normală. O a doua stropire este important sa fie efectuată la 2 -3 săptămâni înainte de recoltare. Mare atenție la timpul de pauză*!.
* Timpul de pauză este perioada de timp legală (recomandată de producător) care trebuie să treacă de la efectuarea stropirii până la recoltat.
Ce fungicide sa folosim?
Toate stropirile va recomand sa le efectuați in cadrul unor scheme de tratament. Aici veți găsi toate informațiile necesare (perioada de aplicare, patogeni si dăunători țintă, pesticide omologate):
Un articol atent elaborat care trebuie revazut ptr a fixa cu adevarat materia ….sunt convins ca lucrati f aplecat la aceste articole si nimic nu va ramane neclarificat inainte de a le publica. Cred ca cei de la Universitate abordeaza monilioza in n cursuri si seminarii….Am inteles un lucru f clar studiindu-va si alte articole:
– cuprul este esential in repaos dar si in vegetatie ( in fenofaza dezmuguririi si postrecoltare)
– fungicidele omologate altele decat cele cuprice : atat prefloral cat si la scuturarea florii ptr a salva pomul de infectiile primare care odata produse conduc inevitabil la infectiile secundare
– importanta intelegerii presiunii de infectie …ptr a interveni acum si nu la intamplare (haotic)..
-regulile de igiena culturala recomandate
Astept un material de la dvs privind vita de vie…cam cand ati estima?