Până de puţin timp, despre deficitul de sulf citeam doar în manualele de agrochimie. În  practică  însă deficitul de sulf era ca şi inexistent.  Din acest motiv sortimentele de îngrăşăminte uzuale pe care noi le cunoaştem sunt lipsite de sulf.

Totuşi în ultimul timp piaţa este invadată de produse chimice care conţin în diferite proporţii sulf. Prin urmare apar întrebări. Producătorul a venit în sprijinul nevoii fermierului ? Sau din contră, a venit cu un produs pe care doreşte să îl vândă şi crează artificial o nevoie în fermă, pentru a putea să vândă”?

Practic nevoia de sulf există cu adevărat sau este doar un răspuns la activitaţile  de marketing ale companiilor?

Factorii care au indus deficitul de sulf

1. Industria

Până de puţin timp, cărbunele a fost una din resursele naturale cele mai utilizate de către centralele termice. Spre exemplu, doar în România până în 1989 încălzirea oraşelor se făcea centralizat. Sursa de energie era de obicei cărbunele foarte rar gazele naturale. Cărbunele sau mai bine spus, arderea cărbunilor a fost foarte mult timp o sursă bogată de sulf. În prezent această sursă de sulf în mare parte a dispărut, odată cu dispariţia centralelor termice din oraşe.

Ar mai exista centralele care produc curent electric, care funcţionează pe baza arderii cărbunelui. Însă chiar şi acestea s-au retehnologizat. Gazele rezultate sunt trecute prin mai multe filtre, iar sulful evacuat în atmosferă este în cantitate mică. Toate acestea sunt facute pentru sănătatea oamenilor.

Sulful în combinaţie cu precipitaţiile nu de puţine ori au provocat ploi acide cu repercursiuni negative atât asupra omului, cât şi asupra plantelor şi implicit asupra agriculturii.

Cărbunele sau alte surse de sulf au fost şi încă sunt folosite de diverse industrii, însă managementul reziduurior şi gazelor industriale este făcut în aşa măsură încât să se reducă la minimum poluarea. Prin urmare această sursă de sulf treptat a fost elimintă.

 2. Fertilizarea deficitară cu materie organică

Un alt motiv pentru deficitul de sulf o constituie faptul că solul este fertilizat tot mai rar, poate deloc cu gunoi de grajd, nămol de la staţiile de epurare, etc. Îngrăsămintele organice sunt o sursă naturală foarte importantă de sulf. Lipsa acestor îngrăsăminte începe să se resimtă tot mai puternic pe solurile noastre.

3. Creşterea producţiei principalelor plante de cultură

Dacă ar fi să comparăm producţiile de acum 20 ani dintr-o fermă medie sau chiar de înaltă performanţă, cu cele care se obţin acum în fermele medii sau mari din România, am observa că producţiile au crescut foarte mult. Odată cu creşterea producţiilor, solul a început să sărăcească treptat în elemente care  nu constituia o problemă acum 10 ani spre exemplu.

Problemele cele mai mari se regăsesc pe solurile nisipoase sau pe cele sărace în nutrienţi. Aici fermierii fertilizând puternic doar cu NPK, au împins producţiile la nivel înalt. Faţa nevăzută a acestor produţii o reprezintă faptul că solul a fost secătuit de alte macro şi microelemente. Îngrăşămintele uzuale nu conţin aceste macro şi microelemente, prin urmare deficite care altă dată erau pur teoretice, acum devin realitate.

Strict la sulf, cele mai mari probleme sunt şi vor fi pe terenurile cultivate intens cu oleaginoase.

4. Introducerea în asolament de plante mari consumatoare de sulf

Ca şi exemplu, odata cu introducerea rapiţei pe suprafeţe ridicate, consumul de sulf de la nivelul solului s-a accelerat. Fiind o mare consumatoare de sulf la început deficitul s-a resimţit la această cultură. Însă rând pe rând, dacă nu se iau măsuri deficitul de sulf se vor resimţi şi la alte culturi.

Vă rog ca printr-un comentariu mai jos să ne spuneţi ce sortimente de îngrăşăminte cu sulf folosiţi? La ce culturi şi bineînţeles cu ce rezultate?

Recolte profitabile la toată lumea!