Lema melanopa este unul din cei mai intalniti daunatori, din culturile de cereale paioase. Cei mai mulți dintre fermieri l-au ȋntȃlnit ȋn culturile de grau, orz, ovăz, sau orzoaică. Daca cerealele paioase lipsesc dintr-o zona, nu este nici o surpriza daca ne lovim de gȃndacul bălos chiar si in culturile de porumb.
Din ce motiv ’’gȃndac bălos’’?
Denumirea de gȃndac bălos provine din modul prin care larvele de Lema melanopa se apară de prădatori. Practic larva se acoperă cu un amestec de excremente și mucilagiu ce-i conferă un aspect respingător.
Lema melanopa – scurta descriere
Este foarte important de specificat faptul că Lema melanopa ȋn Romȃnia prezintă o singură generație ȋntr-un an. Dăunătorul iernează ca și adult pe suprafața solului. Dăunătorul rămȃne ascuns ȋn resturi vegetale, sub frunzele din paduri sau liziere sau chiar sub resturile arbuștilor crescuți pe marginea culturilor agricole.
Primăvara adulți apar cȃnd temperature zilnică depășește 10-15ºC. De obicei acest lucru se ȋntȃmpla undeva la mijlocul lunii aprilie. Calendaristic corespunde cu perioada de semănat a porumbului. Sunt foarte importante asemenea asocieri, pentru că așa cum o știm cu toții clima s-a schimbat, iar anotimpurile nu mai sunt ceea ce au fost odată.
După o scurtă perioadă de hrănire are loc ȋmperecherea și depunerea pontei. De obicei acest stadiu se desfășoară ȋn prima decadă a lunii mai, bineȋnțeles totul depinzȃnd de perioada ȋn care dăunătorul și-a făcut apariția din iarnă. Femela depune cca 100-300 de ouă pe partea superioară a frunzei, paralel cu nervura principală.
Stadiul de ou durează ȋn medie 8-10 zile. Perioada larvară durează 20-30 zile. După ultima năpârlire, larvele pătrund în sol la circa 3-5 cm adancime unde se ȋmpupează. Adulţii noii generaţii apar către sfârşitul lunii iunie.
Simptome ale atacului produs de Lema melanopa
Lema melanopa parazitează culturile agricole atȃt ca larvă, cȃt și ca adult. Adulți hibernanti se hrănesc cu frunze pe care le perforează longitudinal. Larvele consumă epiderma superioară și parenchimul frunzei, rămȃnȃnd intact de cele mai multe ori epiderma inferioară provocȃnd ȋn acest mod ca pe frunză să apară ’’ferestre’’ albicioase.
Atacul se manifestă ȋn vetre destul de usor observabile. Prin pierderea de suprafață foliară suprafața fotosintetică se reduce drastic, cu consecințe importante asupra producției. Dacă fermierul nu este atent, pierderile pot depășii 60%. Foarte important ar fi că dăunătorul este vector pentru viruși, situație ȋn care pagubele se pot amplifica.
Adulți din noua generație care apar undeva la sfȃrșitul lunii iunie, avȃnd ȋn vedere că cerealele sunt ȋn stadiul de maturitate fiziologică sau chiar maturitate deplină nu mai pot crea pagube, aceștia ajungȃnd să se hrănească cu samulastră, frunze din flora spontană. Dacă temperaturile din luna iunie sunt mai scăzute, ȋn jurul valorii de 16-17 ºC, iar luna este ploiasă, o mare parte din rezerva de dăunător ȋmpupată ȋn sol este distrusă.
Metode de combatere
Pragul economic de dăunare este de 10 adulți/m² sau 250 larve/m².
Metode chimice de combatere
Insecticide omologate pentru combaterea gȃndacului bălos (Lema melanopa) sunt următoarele:
- Wizard – substanta activa: esfenvalerat 5% – actioneaza prin contact si ingestie;
- Mospilan 20 SG: 200g/Kg acetamiprid – sistemic;
- Nexide 60 CS – substanta activa: gama – cihalotrin 60 g/l – actioneaza prin contact si ingestie;
- Vantex 60 CS – substanta activa: gama – cihalotrin 60 g/l – actioneaza prin contact si ingestie;
- Karate Zeon – substanta activa: 50 g/l lambda – cihalotrin – actioneaza prin contact si ingestie;
- Fastac® Active – substanta activa: 50 g/l alfa-cipermetrin – actioneaza prin contact si ingestie;
- Lamdex 5EC – substanta activa: 50 g/l lambda – cihalotrin – actioneaza prin contact si ingestie;
Recolte profitabile pentru toată lumea
Cred ca asa ceva am vazut in anul trecut si la iarba de grau 🙁